poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Corneanu Antonio Ciprian[antonio25cc]

 
  antonio25cc

Oraş de reşedinţă: Bucuresti
Are limba maternă Are limba maternă


Biografie Corneanu Antonio Ciprian

Pagina personală web Corneanu Antonio Ciprian


 
Adresa directă a acestui autor este : 

Authorship & Copyright Protection (beta):
Google Profile:
 Colecţiile active ale acestui autor::

Cele mai recente texte introduse:

Poezie (9)
Toate (9)

Cele mai recente texte introduse:

Comentarii:

Texte înscrise în bibliotecă:

Pagina: 1

Gânduri de seară :
Poezie 2019-01-19 (92 afişări)

Timpul ei :
Poezie 2019-01-18 (177 afişări)
Atelier

Ianuarie :
Poezie 2019-01-16 (62 afişări)
Atelier

Furtuna ei :
Poezie 2019-01-16 (59 afişări)
Atelier

Poezie fără miopie :
Poezie 2019-01-16 (45 afişări)
Atelier

Noaptea mea :
Poezie 2012-11-12 (297 afişări)
Atelier

Noaptea mea :
Poezie 2012-10-28 (223 afişări)
Atelier

Doar tu :
Poezie 2012-07-21 (350 afişări)
Atelier

Singurul sarut :
Poezie 2012-06-23 (708 afişări)
Atelier


Pagina: 1





Biografie Corneanu Antonio Ciprian

O prima întalnire cu Antonio Corneanu, adolescent “devorat de întrebări”, ochii căruia exprimă patima explorării lumii înconjurătoare, îți trezește amintirea propriei aventuri a cunoașterii. Plin de entuziasm și sfidând rigorile realității, de care este conștient, el reușește să proiecteze - în versuri- imagini, lumi, trăiri ce dau sens existenței, salvând-o din haosul pragmatismului.
Volumul de debut „Așteptând timpul”, surprinde viziunea unui explorator, „scăldat în tinerețe”, ce refuză să se conformeze cursului tumultos al acestei epoci, care, grabită, și-a ancorat traiectoria în infern, uitând de esența divină a trăirii.
Așa cum anunță și titlul, timpul, laitmotiv al volumului, este perceput ca arbitru al existenței, căruia „nu-i arde să negociem cu el”, destinul implacabil al omului fiind proiectat într-un cadru banal, cotidian: străzile, pașii grăbiți ai trecătorilor, tehnologia, pragmatismul, sărăcia, bolile, indiferența, criza spiritului...
Căutarile metafizice sunt cele care stau la baza imagisticii volumului. Poezia „De ce” este o poezie programatica, lansând câteva dintre direcțiile cognitiv-artistice ale micului poet: „ De ce copilărim în această lume de melancolie?/ De ce geniile părăsesc prea devreme această lume?/ De ce sunt multe mistere…De ce există doctorii?...De ce nu incercăm să Îl iubim pe Dumnezeu?/ De ce nu ne obișnuim cu bogația spirituală?/ De ce?…De ce?”. Meditația își orientează traseul către raportul dintre timp, univers, om, căutând să-și explice locul și rostul omului în această scurtă existența: este oare individul responsabil de suferința semenilor, dezastrele ecologice sau de sărăcia spirituală a societații? Autorul percepe saltul dinspre primar, biologic spre postmodern ca o metamorfoza distructivă a spiritului, depărtându-l de esență, Divinitate. Întrebările retorice reflectă frământările acumulate și acum exteriorizate prin fluxul creației poetice: ” Supărat, mă refugiez în jungla mea;/ Acolo îmi găsesc alinarea și liniștea./Mă gândesc și…plâng…/Plâng natura…plâng păsările…/Plâng oxigenul, plâng viața, plâng lumina, plâng cunoașterea, căci ne-a părăsit..”(Plâng). Trăirile antitetice, produse de lumea contradictorie, desacralizată și , astfel, compromisă, nasc durerea neputinței de a schimba destinul: ” Devorat de întrebări,/Sunt prada nesiguranței…/Se năpustesc peste mine/ Toate frigurile ucigătoare/ Ca niște gheare ascuțite/Sculptate din plumb./ Doamne!Unde-i/Simbolul maternității/Tale universale să mă/ Salveze?”. Trupul este “amenințat” de “urgia sfârșitului”, de “crizele de plumb”(Crize de plumb), alunecând, otrăvit în “pântecul” morții.
Optimismul, însa, specific firii tânărului poet, visările lui, „vor inăbuși pletele timpului”. Antonio cunoaște soluția depășirii problemelor existențiale: spiritul și sufletul înnobilate de visare și speranță, Credința. El descoperă că universul păstreaza „ urme că Isus a/ Trecut p-aici !” (Urme ): ziua și noaptea, soarele și luna, cântecul și sufletul, teama și misterul...
Astfel omul, capabil să reflecte realitatea într-un mod personal, poate să acționeze benefic asupra acestei lumi banale și desacralizate. Eul liric a învățat să supraviețuiască eliberând “frumusețea / din urâțenie,.. Lumina/ ce se ascundea în spatele / întunericului,… adevărata/ esență din indicibilitate./ …pacea ce era/ închisă în nebunie,dragostea ce/ era în creștere în urma urei,/ viața zburdalnică ce se năștea în/ coada morții,fata iubită ce/ era invăluită de o mantie/ groasă. (Nepătruns)
Adevărata, marea evoluție umană este percepută în eternizarea existenței, cea care depășește trăirea pământească, ca „mutare pe alta planeta” în dimensiunea „timpului comprimat”.
Tânărul se vede înrădăcinat în spiritualitate, esență și trăire, ca „Om care aude voci…”, depășind percepția inocentă, concretă, superficială a exteriorului. Ca ales al Divinității, eul liric se simte mândru că îi este hărăzită sarcina cunoașterii, că este posesorul cheii descoperirii, sarcină a învingerii „întunericului”. El se simte liant al generațiilor, cu o responsabilitate apostolică: „Să fiu păzitorul porții ca/ să nu pot pleca de acolo ? /Să fiu purtătorul cheii/ urmașilor mei ca/ să anunț venirea Ta ?( Alesul). Iar creatia devine cale a tămaduirii și înălțării sale: “Gust din siropul stelelor/ Mă cufund în dulceața/ Înfinitelor galaxii,/ Ascult simfonia Lunii/ Ce-ndulcește amara-mi viață. “(Refacere)
Cu toate acestea autocunoașterea este limitată, sufletul rămânându-i nedeșlușit, deși aflat în raza „Luminii cosmice” : ”Mă doare neputința/ De a schimba destinul./ Mă doare gândul / De-a sluji timpul./ Dar cel mai mult/ Mă doare/ Singurătatea asta / Mare/ Din lumea asta mică.(Durerea)
Alteori, resimțirea lumii ca apocaliptică este provocatoare de dezmembrare a identității. “Când ceru-i negru ca smoala,/ Și otrava visului/ Scuipă strigăte desculțe/ Din care boala se hrănește/ Atunci sunt dezmembrat/ Din umbra ecoului meu.”(Dezmembrat), iar adolescentul se identifică cu orfanul debusolat : “De durerea vremurilor trecute / l-am luat și mi-am dat seama,/ că copilul cu haine rupte care/ plângea privind de jur-împrejur/ eram eu.” (Realitate). Cerul “cu urme de kerosen” naște frica ce dă „târcoale să-mi mănânce/ inima.(Sfarsit), iar soarele, după o “ședință cu zeii…/
Era roșu-roșu”, fiindcă “ oamenii/ Au uitat ce-nseamnă dragostea.”(Realitate)
Iubirea, ca esență existențială, definește omul în Univers. Zborul intergalactic, dorința de libertate si depărtarea de „ușa blestemată” a banalului, integrează sinele în Univers. E calea regăsirii care aduce savoare „liniștii neantului, a spațiului mut”, atât de mult căutat („Acum sunt pregătit să mă bucur.”). Trairea erotica poate proiecta omul in lumea mitică, eternă, alături de simbolurile iubirii: „Afrodita și Ares ?…Persefona și Hades ?…Elena și Paris ?…Ulise și Penelopa ?…Zeus și Danae ?”(O dorință…) Iubirea unește, într-o lume perfectă, omul cu natura, eul liric înterceptând podoabele selenare ca bijuterii ale destinului: “Închid soarele într-un/ Inel de gheață./ Prind într-al tău păr/ Fermecata Lună.”(Pentru tine).

Sub forma unei compilații romantico-simbolistice, volumul redescoperă prin imaginația adolescentină, valorile eterne ale literaturii autohtone: Mihai Eminescu, George Coșbuc, Lucian Blaga, George Bacovia, Nichita Stănescu. Perenitatea identitații naționale este asigurată de păstrarea fondului spiritual al neamului, popular și cult, transmis din generație în generație: „Voi fi muntele cel mic/ Când nepotul va-ntreba: / „Unde-i iubitul meu bunic, / Să-mi recite din Blaga?”( Viitorul ). Reminiscențele operelor literare universale atestă dragostea față de lectura bogată a tânărului la o vârstă fragedă (“Timpul stă-nloc./ Suntem doar noi doi/ Mereu pe aripile vântului.”(Stând împreună)

Parcurgând volumul de debut al lui Antonio Corneanu, identificăm, încă o dată, frământările adolescentului, care, aflat la vârsta căutărilor febrile, încearcă să găsească soluții la toate provocările vieții. Talentul de a-și exprima trăirile, mânuind atât de bine cuvântul, atestă încercari promițătoare. O fire plină de viață, dornică să se bucure de lumina creației, îl ajută, prin poezie, să se facă înțeles de toți cei pe care-i are alături: prieteni, colegi, părinți, profesori, cunoștințe… Și nu numai. Orice trecător prin acest Univers, îi poate auzi vocea, eliberându-l din prizonieratul nonsensului tumultos al existenței trecătoare…




poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!