poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 115 .



Introspecție pe gresia din baie
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [angel_i.flori ]

2019-01-20  |     | 



M-am îmbolnăvit. Mă dor inima, sufletul și fiecare bucată a ființei mele. Nu pot scăpa de așa ceva, nu există tratament. Am încercat pe căi naturiste, cu ceaiuri, unguente și muzica pe care am considerat-o cea mai potrivită. Nimic nu pare să meargă. Am luat pastile de diverse tipuri, de la cele pentru afecțiuni neurologice până la suplimente, vitamine și minerale. Doctorii din spitale m-au trimis pe drumuri, pe căi greșite, cu început, dar fără sfârșit și cât am căutat, nu am găsit nimic. Psihologul mi-a recomandat meditația, iar psihiatrul încă un pumn de pastile și internarea într-un centru pentru persoane cu boli psihice.
Le-am încercat pe toate și degeaba… Astăzi în baie mi s-a tăiat mai întâi respirația, inima a început să-mi bată cu pumnii în piept și până să realizez lacrimile ce îmi curgeau pe obraji, eram deja la pământ, cu picioarele ghem sub mine și mâinile mai reci decât gresia pe care ajunsesem. Penibil. Atâta slăbiciune într-o persoană atât de neînsemnată pentru lume și totuși dornică de a le întâlni așteptările toxice. Lipsa de putere și încredere în sine este dezamăgitoare, dar în același timp plantează adânc speranța că poate într-o zi voi ajunge mai sus, voi fi mai bine, nu pentru ceilalți, pentru mine.
Mi-am îndreptat spatele, ca să fie cu totul lipit de perete. Măcar sprijinul fizic să îl am, dacă în jurul meu toți încearcă să ma dărâme. Am închis ochii. Să îi țin deschiși ar fi consumat prea multă energie, așa cum se întâmplă vara când e soare afară și lăsăm inutil lumina aprinsă, când nici măcar apusul nu se apropie. Aș fi vrut în momentul acela să văd negru total, dar nu a fost așa. Pâlpâiau lumini colorate de o parte și de alta, în ritm cu fiecare gură de aer ce intra și ieșea, inegal, ireversibil. Gândurile mele începeau să mă încolțească din nou, treptat. Mi-am simțit buzele uscate, trecând limba ușor peste ele, dar singura sursă de apă la care aș fi putut să ajung pe picioarele mele, înainte de a mă prăbuși înapoi pe podea, era murdară și nu foarte igienică.
Rușine. Rușine. Ăsta este primul gând care mi-a venit în momentul de față. Nu, nu trebuie să fie o referință la serialul acela violent și misogin la care se uită toată lumea (inclusiv eu) sau o intenție de a obține vizualizări prin metoda „product placement” (de aceea nu i se va menționa nici numele). Pur și simplu a fost o lovitură ce a venit din senin, mai întâi fizic, iar în incapacitatea mea de a mă ridica (la propriu) de jos, a urmat și atacul psihic. Credeam că sursa tuturor problemelor mele sunt cei din jurul meu, care parcă nu vor să mă lase să trăiesc, dar nici să mor în pace. Încă o greșeală comisă de mine. Se poate spune că grămada asta de ființă și haine murdare, ce zăcea ca o mizerie pe josul băii, a avut oarecum o revelație măreață, adunându-se și la propriu, și la figurat, pe ea însăși din străfundurile abisului în care ajunsese.
După discuțiile îndelungate ce le-am purtat în urma acelui gând, am ajuns la concluzia că boala mea nu are nicio legătură cu exteriorul (deși anumite persoane pot fi o cauză minoră prin comportamentul nepotrivit și vorbele lor acide). Așa cum atacul de panică m-a făcut să mă prăbușesc, fără prea mare dificultate, pornind de la problemele ce mi-au intoxicat mintea în ultimul timp, așa mi-am ucis spiritul și sufletul, acceptând ofensele verbale ale altora și crezând mai mult în vorbele lor decât în ceea ce simțeam eu.
Am strâns toată negativitatea lor, am absorbit-o ca un burete infinit, am acceptat și asimilat trăsăturile percepute și condamnate de ei ca fiind definiția propriei persoane, devenind treptat o multitudine de ființe văzute de alții, lipite cu aracet pe toate părțile, cu două mâini stângi, lipsite de talent artistic, pentru a reuși să ies în lume ca un produs finit, realizat din materiale de cea mai proastă calitate. Astfel, în loc să fiu vreo pictură renascentistă, admirată de toată lumea printr-un muzeu din Franța (nici asta nu se poate numi „product placement”), am devenit o pictură abstractă, contemporană, din care nu poți înțelege mare lucru, nu îi poți vedea începutul sau sfârșitul, sensul sau măcar semnătura autorului ce a realizat-o. Și doare…
Ca să fiu pe placul altora, să nu îi supăr, să îi păstrez aproape, am făcut cea mai mare greșeală a vieții mele (pe lângă investirea atâtor ore din viața mea în vizionarea serialului menționat, fără nume, mai devreme) și în loc să devin o operă de artă originală, acum sunt un colaj cu surse colective, necunoscute, în mare parte. Psihologul avea dreptate cu meditația, într-un final. Aveam nevoie de puțină introspecție pentru a descoperi ce este cu adevărat în neregulă cu mine, doar că până în acel moment, cu totul special, nu mi-am dat seama că o făceam cu totul greșit. Nu tu trebuie să cauți gândurile, să te rogi de ele să vină la tine. Nu tu alegi timpul și locația în care să încerci să conectezi din nou terminațiile ființei tale, așa cum ai vrea tu să fie.
Răceala gresiei și a peretelui, panica respirației haotice și faptul că puteam rămâne fără aer în orice moment, au fost stâlpii ce m-au ajutat să construiesc bazele momentului perfect. Când am închis ochii și m-am lăsat pradă alter ego-ului meu, s-au întâmplat minuni. Am reușit să mă văd clar în oglindă, să dezlipesc ceea ce alții au aruncat în sufletul meu și să curăț boala din interior. Încercând să fiu ceea ce voiau ei, și nu ce mă făcea pe mine fericită, a fost ca înghițirea cianurii, în cantități mici, zilnic. Era complet normal să las sânge în urma mea, să mă doară fiecare părticică a corpului meu, oricât de mică, să vărs lacrimi din senin, chiar și în momente ce-ar fi definite ca fericite, și să am frecventele atacuri de panică.
Cum să nu fiu panicată când trăiesc viața altcuiva?! Mi-am luat carcasa din carne și oase și am împrumutat-o fabricilor de răutăți și impresii să o umple după cum și cu ce consideră ele potrivit. Trist. Foarte trist. Frankenstein (ăsta este „product placement”) a realizat un monstru ce a terorizat lumea și inspira numai frică celor ce-l vedeau, dar în unele adaptări, el este acceptat așa cum este, chiar găsește dragostea unde se aștepta mai puțin. În altele, îi atacă pe cei din jur și își ucide creatorul. Cred că varianta cea din urmă îmi place mai mult și pare mult mai plauzibilă.
Eu nu voi fi monstrul lui Frankenstein, în schimb. Voi începe de la zero, indiferent de ce zic ei, voi căuta liniștea în lucrurile micuțe ce mă definesc, iar ei nu au putut să le elimine, îmi voi acoperi urechile și îmi voi închide ochii de fiecare dată când vor încerca să comunice cu mine. Nu am nevoie de părerile lor sau de vreun muzeu. Voi întrece până și atractivitatea picturilor renascentiste. Strop cu strop, pic cu pic, folosind mișcări uniforme din pensulă, voi contura o frumusețe unică, originală, deosebită, o ființă care o să se iubească pe sine și care o să încerce să depășească limitele fizice și restrictive ale vieții.
O să încep opera aceasta complexă, lucrând cu grijă și atenție la ea, modelând-o folosind cuvinte încurajatoare și pozitivitate. O voi proteja de restul lumii și o voi hrăni cu vise, dintre cele mai grandioase. Nu va simți nici frig, nici ploaie, nici vânt. Voi deveni invincibilă și îi voi cuceri pe toți cu ceea ce voi putea face, după ce finalizez lucrările asupra ființei mele.
Auuu! E încă rece. Să mă ridic de pe podeaua din baie mai întâi…

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!