poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 74 .



Infern
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Voici ]

2019-01-01  |     | 



I


Morminte se deschid în noapte
Și toamna-și plânge galbenul amar,
Iar negre-mi coaste-s șapte,
Ce mi le-ai smuls printr-un calvar.

Ți le-ai înfipt în spate, pe o parte,
Să-ți faci o aripă de zmeu,
Să zbori spre fericiri deșarte,
Mai presus să fii, ca Dumnezeu.

Și nu ești singur, cârdu-i colosal,
Doar draci înfierbântați ce au,
Fiece, câte-un păcat universal,
Pentru câte-o coastă ce îți dau.

Hilar îți pui lopata-n cârcă,
Groapă să îmi sapi pe seară,
Și spargi în palma ta o hârcă,
Duhuri moarte dau s-apară.

Iar ochii-mi nelcintiți spre cer,
Stau, lăcrimând doar sânge,
Mi-aș înălța cadavrul în eter,
Dar nu mai pot a plânge.

Și te-ai suit peste sicriul meu,
Ai rămas, pesemne, neînsoțit,
Căci neamurile-n chip ateu,
Te-au părăsit la însorit.

Dar ție, stea a dimineții,
Nu-ți pasă de Lumina sfântă,
Te lăfăi în căldura vieții,
Nimic nu te-nspăimântă.

În aroganța ta mă strângi la piept
Și trupu-n cuie mi-l așezi,
Cu-o lumânare stinsă tot aștept,
Ca El să-mi dea ce tu nu crezi.

Tu râzi când eu în lacrimi strig
La Dumnezeul meu cel părăsit,
Căci L-au lăsat așa, pentr-un covrig,
Toți netrebnicii ce L-au găsit.

Și am rămas doar noi, Satan,
Eu, în lumină am să pier,
De mă ucizi în ultimul cadran
Al ceasului ce îți ofer.


II


Rânjești, ești gata să-ți începi,
Discursul monoton, macabru,
Deși mi s-a părut că te pricepi,
Spânzurat fiind de candelabru.

Posezi un ochi albastru inuman,
Celălalt ți-e negru ca păcatul,
Iar sub duhoarea-ți din suman,
Îți putrezește calm, ficatul.

Îmi pare că ești vreun român,
Din timpurile mele ce-am uitat,
Pesemne, metamorfic, îți rămân,
Trăsături din conștientu-mi agitat.

Revii treptat la forma ta,
Pe spate-ți cresc aripi de spini,
La vorbe multe n-ai mai sta,
Grăbit să pleci printre arini.

Îți șoptesc cu-o ultimă suflare,
Cerul ne-apas-anevoios,
Din gât, plămâni și vene pulmonare,
Se scurge măduvă de os:

"Ești doar o umbră din trecut,
Ești doar un țipăt ce înghite,
Tăcerea mielului crescut,
Printre ovine, cai și vite.

Ești doar o iluzie necăjită,
Ești doar un gând stingher,
Ce-și bate joc de-o Preamărită,
Mama unui biet dulgher.

Ești ca o ciumă neagră,
Ești ca un nor vulcanic,
Pe sufletu-mi, peleagră,
Strecori în chip satanic. "

În venele-ți venin s-aprinde,
Laț cu sânge se destramă,
Iar vocea-ți gravă se desprinde
Din ceaune de aramă:

"Eu sunt moartea morților,
Antihristul cel promis,
Căpetenia hoților,
Îngerul de foc, omis.

Eu sunt vărsarea de sânge,
A masacrelor din lume,
Eu sunt ura ce o plânge,
Tot nărodul, făr' de nume.

Eu ți l-am ucis pe-Adam,
Prin minciună din abis,
Eu ți L-am ucis pe cruce,
Căci în iad, El m-a trimis.

Cutezi să îmi vorbești,
Vierme mic și necioplit,
Mâine-ai să orbești,
Înlănțuit în chin cumplit".

Pe oase-mi pui belciug,
Doar sufletu-mi-e viu,
Și-ai pus capacul la sicriu,
Țărână din țărână pe coșciug.


III


Smoală-n gând și după limbă,
Smoală-n păr și după ceafă,
Soarta nimeni nu-mi mai schimbă,
Moarte-n foc, făr' de carafă.

Cutreier coridoare-nchise,
"Moarte, moarte" strigă toți,
Vorbe palide, nescrise,
Printre buzele de hoți.

Peste ochi am pansament,
Peste mâini un laț de ceară,
Și pe post de ornament,
Peste buze ac și sfoară.

Trepidez când văd o ușă,
După ușă-i un trândav,
Soba-i rece, doar cenușă,
El se plânge că-i bolnav.

Dă să fac-o cruce lentă,
Dar o umbră-i taie-o mână,
Pierde-n luptă violentă,
Leneșul e slab de vână.

Se așează trist pe pat,
Resemnat de soarta sa,
Mă privește-n lung și-n lat,
Țintuit la spusa mea:

"Trezește-te, căci îți voi da,
Mâna mea cea dreaptă,
Crucea o vei lăuda,
Printr-o scurtă șoaptă".

Și îmi smulg mâna din umăr
Și ți-o cos pe al tău trup,
Trei secunde-au fost la număr,
Să te-nchini precum un lup.

Te pierd subit printr-o scânteie,
Cu lacrimi vrei să-mi mulțumești,
Povestea-ți veche se încheie,
Prin Dumnezeul ce-L iubești.


IV


Smoală-n gând și după limbă,
Smoală-n păr și după ceafă,
Soarta nimeni nu-mi mai schimbă,
Moarte-n foc, făr' de carafă.

Cutreier coridoare-nchise,
"Moarte, moarte", strigă toți,
Vorbe palide, nescrise,
Printre buzele de hoți.

Dau să fug printr-o crevasă,
Și ajung pe un cotlon,
Văd un om cu-o față crasă
Ce se uită prin oblon.

Are patru mâini uscate ce țin,
Fiecare-un sac pustiu ,
Zadarnic căutând câte-un puțin
Prin pereții ce nu-i știu.

Cu-o privire lacomă se-ntoarce,
Mă privește ca pe-un vechi amic,
Numai bani ar vrea a stoarce,
Deși eu, sărac, nu am nimic.

"Îți voi da crucea-mi de aur,
Este singura-mi avere,
Dăruită de-un biet faur-
Nu aceasta-i a sa vrere.

Pune-ți-o la gât și vei scăpa
Din chinul tău etern,
Sufletu-ți va adăpa
Cu lumina ce-o discern."

Dar tu-n mod mișelic smulgi
Crucea din palma mea,
O bagi în sac și vrei să fugi,
Dar sacul dă să stea.

Te chinui să-l ridici de zor,
Îți înjuri amarnic neputința,
Iar demoni negri într-un cor
Îți ridică-n slăvi, ființa.

Pământul te-nghite cu foc,
Crucea sare-n a mea poală,
Strigi izbit de-un mare șoc,
Căci punga-ți-este goală.


V


Smoală-n gând și după limbă,
Smoală-n păr și după ceafă,
Soarta nimeni nu-mi mai schimbă,
Moarte-n foc, făr' de carafă.

Cutreier coridoare-nchise,
"Moarte, moarte", strigă toți,
Vorbe palide, nescrise,
Printre buzele de hoți.

"Unde ești, Tu, Dumnezeul meu,
Te caut prin întuneric și prin foc,
Te caut cu frică ascunsă de leu
Să te găsesc, nu aș putea deloc."

Mă orbește pentr-un scurt moment
O figură albă, ca un înger de lumină,
Are părul blond și strigă vehement
Că toată viața-i lungă-i o ruină.

"De ce plângi, tu, înger alb,
Ce deții întregul absolut,
Sufletu-ți senin și dalb,
Jur c-așa mi s-a părut."

"Plâng pentru că tu posezi,
Ceva ce eu nu pot să am,
Crucea-n care aprig crezi,
Vreau și eu măcar un gram."

"Dar tu ești doar lumină vie,
De ce ai fi nemulțumit,
De vrei credința ca să-nvie
Uite crucea, ce-ai hulit."

"Nu-ți vreau crucea ta, străine,
Eu vreau crucea crucilor,
El de ce-și permite-a ține,
Crucea mea și-a morților."

Și-n tavan se-nalță iute,
Vrând pesemne crucea Lui,
Dar rapid, pe neștiute,
Foc se-abate-asupra lui.

Și-l despică-n moarte - două, trei-
Maldăre de țărână neagră,
Și-a rămas cu cadavrele de zei,
Ce-n suflet mort au doar peleagră.


VI


Smoală-n gând și după limbă,
Smoală-n păr și după ceafă,
Soarta nimeni nu-mi mai schimbă,
Moarte-n foc, făr' de carafă.

Cutreier coridoare-nchise,
"Moarte, moarte", strigă toți,
Vorbe palide, nescrise,
Printre buzele de hoți.

Nu se mai aude sunet,
Nu se mai simte miros,
Nu se mai aude tunet
În lumea-ntoarsă pe dos.

Doar cadavre-uscate pe jos,
Ce sunt lipsite de orice existență,
Doar un trup uscat și-osos,
Mi-a rămas, etern, ca penitență.

Aud un scâncet mut ce sună
Din depărtarea-ntunecată,
E-un canibal sub clar de Lună
Ce mușcă dintr-o beregată.

Aud un țipăt de cutremur:
"Salvează-mă, iubitul meu,
Mă omoară, toată tremur,
Voi pieri, n-am Dumnezeu. "

Oare chiar e ea, ce strigă?
Fug către scena luciferică,
Ea se zbate, mă intrigă
Fața-i ascunsă și himerică.

"Oprește-te sau vei pieri,
Bestie nesătulă, om hain,
Sufletul îti voi trezi
De mă asculți ca un creștin. "

"Cum poți ucide tu, mă-ntreb,
Ceva ce este mort deja,
Din sângele-i aș vrea să-njgheb
Blestem ce mă va proteja."

Zăresc o sabie-nfiptă-ntr-un leș,
Pășesc cu repezi pași să o apuc,
O prind, iar mâna-mi făr' de greș,
Retează capul sinistrului haiduc.

Te iau în brațe, te trezești la viață,
Venele-mi negre pocnesc,
Lacrimi de sânge-ți curg pe față,
C-un iz sinistru îți zâmbesc...

Ochii-ți gri precum cenușa,
Chipu-ți mic și radiant,
Iar din păru-ți, urechiușa,
Redau chin asfixiant.

Să mă pierd în părul tău șaten,
Să-mi plimb buzele uscate
Peste buze moi, ca-ntr-un catren,
Îmi pier gândurile toate.

Vocea-i atât de gingașă,
Trupu-ți căldură emană,
Dar privirea-i ucigașă,
Mi-ar face din flori, coroană.

Îmi țintuiești ochii-n cuie-ncinse
Și-mi șoptești că mă iubești,
Dai să-mi săruți buzele desprinse
De fericirea ce-mi dorești.

"Iubitule, sunt eu, de ce ești rece,
Lasă-mă să te sărut, să te alint,
Să te iubesc, dorul nu-mi mai trece,
Buzele, ochii și trupu-mi nu te mint.

Vreau iubire, vreau să mă strângi
La pieptul tău ce ridică nori,
Vreau să simt aievea că-mi plângi,
Că strigi, că-mi dai fiori. "

Și-apuci să-mi săruți gâtul aprins,
Te prefaci în praf de stele,
Lacrimile-mi mate te-au atins,
Am rămas doar oase, făr' de piele.


VII


Smoală-n gând și după limbă,
Smoală-n păr și după ceafă,
Soarta nimeni nu-mi mai schimbă,
Moarte-n foc, făr' de carafă.

Cutreier coridoare-nchise,
"Moarte, moarte", strigă toți,
Vorbe palide, nescrise,
Printre buzele de hoți.

Mă opresc în centrul iadului,
Îmi trag sufletu-n nădejde,
Caut poarta raiului,
Dar sunt în primejdie.

"De ce Doamne, m-ai trimis,
În gheena cea făr' de sfârșit,
Poate din greșeală m-ai omis,
La un început de răsărit."

Și prin gânduri se strecoară,
Cel cu cap fără de cap
Și din văi de foc, vioară,
Cânt-un îngeresc teleap.

"Chiar nu ai aflat, cumetre?
Tu ești neam cu mine,
Te-a uitat și Sfântul Petre,
Te-a lăsat cu bine.

Te-a lăsat să putrezești aici,
Printre spini și mărăcini,
Printre demoni vechi, iudaici,
Lângă Iuda-n rădăcini."

Și mă duci să îmi dezvălui
Peisajul ce-l cuprinzi,
Și cu chin și jale-nvălui
Moartea ta ce o desprinzi.

O desprinzi din mânie și mândrie,
Din nemernicie și ocară,
Din lașă cruntă tiranie,
Din uscată, râncedă secară.

"Vrei să știi matale soarta-ți,
De ce ești cu mine-aici?
Vrei să știi creștine moartea-ți,
Ce nicicând n-ai să ridici?"

Și te transformi în înger de foc,
Cu-o aură neagră, pestilentă,
Pășești lesne fără de sfeștoc,
Și-ți începi povestea rece, lentă:

"Ești aici din cauza mâniei,
Toată viaț-ai fost nemulțumit,
Iar în capu-ți, rodul tiraniei,
Nu se îndura de Preamărit.

Ți-a dat totul, iar tu, netrebnic,
Te-ai întors împotriva tuturor,
Te-ai izolat în munți zadarnic,
Să amorțești ambiguul sonor.

Ești aici din cauza mândriei,
Ai crezut că ești superior
C-ai găsit folos călătoriei,
Fariseic pe interior.

Vezi tu, mântuirea n-o câștigi
Decât tainic, printr-un alt eu,
Iubirea nu ai cum să o instigi,
Nici tu, nici eu, nici vreun evreu.

Când L-am pierdut pe El
Am pierdut totul, dar nu pe mine,
Iar tu când ai pierdut-o pe ea,
L-ai pierdut pe El, dar nu pe tine. "


Epilog


Și din cer se-abate-o stea,
Cade-agale prin nouri cenușii,
Se avânt-aievea-n calea mea
Secându-mi lacrimile timpurii.

Și nu apuc să zic nimic,
Cu sabie de foc, la gâtul meu,
Sare printr-un vuiet cosmic,
Ucigându-mi șarpele ateu.

Este ea ce o aștept,
De mii de veacuri abătute,
Este tainicul concept
Al iubirii neîntrerupte.

Și poart-o rochie albă, de mătase,
În păru-i lung, lauri de-argint,
Ploapele-i sunt arămii și scoase
Din galben tomnatic, succint.

Ochii-s gri, același gri,
Buzele sunt vii, același viu,
Glasu-i blând, nu-l pot opri,
Chipu-i îngerescul ce îl știu.

Te strecori subit la pieptul meu,
Îți așterni căpșorul sub bărbia mea,
Mirosul tău de trandafiri, mereu,
Retrezește dansul fulgilor de nea.

"Ești liber, iubite-mi drag,
Acum doar tu poți să-ți mai schimbi
Soarta iadului din prag,
Ce te-amăgește-n moarte limbi."

"Vreau doar să-ți pun o întrebare,
De ce mi te-a luat așa de grabnic,
Nu am fost eu vrednic oare
Să-ți iubesc ființa în mod tainic?"

"Vezi tu, fiecare are soarta sa,
Dumnezeu nu va curma nicicând iubirea,
Ci va curma păcatul prin pedeapsa
Ce te readuce la iubire fără de credință rea.

El te ia prin iubire și te mântuiește
Și prin tine-i mântuiește și pe alții!
Te-aduce la El numai când se ivește
Moartea eului ce-o cântă psalții."

Îți spun că te iubesc și-I cer iertare,
Se sfărâmă pâmântul din abis,
Îmi spui că mă iubești și-mi dai o sărutare,
Și-am ajuns din nou în paradis.






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!